Toată ”lumea” vrea să slujească, în special tinerii dar nu numai. Cu toţii vrem să slujim ... dar stai... nu orice fel de slujire. Vrem ceva aşa mai important, pentru noi mai cu ”valoare” ceva să putem culege şi laude, nu ceva neînsemnat. Suntem dispuşi să facem lucrări mari, de mare anvergură ... dar când suntem chemaţi să ajutăm la curăţenie la biserică nu avem timp (merg 12 tineri din câteva sute), frate ... noi, da noi nu avem timp, suntem foarte ocupaţi ... să stăm pe mess şi să mergem prin Mall sau să ne dăm pe net, că apoi vedem noi pe unde ajungem şi băieţii ştiu pe unde se ajunge.
Vrem să facem ceva care să atragă privirile celor din jurul nostru, să fim apreciaţi de ei,

lăudaţi să vadă toţi ce tare sunt eu; să vadă toţi că sunt cel mai tare din parcare, când parcarea e goală.
Suntem gata pentru Dumnezeu să facem lucruri mari, da de multe ori nu suntem gata să renunţăm la o sticlă de Coca-Cola pentru misiune(că de acolo nu primim laude). Nu suntem dispuşi să oferim un zâmbet cuiva care are atâta nevoie de el, sau un loc în troleu unui bătrânel obosit. Vrem să ne vadă oamenii, dar uităm că e mai important să ne vadă Dumnezeu.
Ucenicii erau frământaţi de o întrebare ”Cine va lua ştergarul?” şi L-a luat Isus. Lui nu i-a fost ruşine să spele picioarele lui Iuda, lui Petru, Toma.
Dacă nu suntem credincioşi în lucrurile mici, fără mari valori, cine ne va încredinţa adevăratele valori?
Eu ce fac? Tu ce faci? Vrei să slujeşti, sau să ieşi în evidenţă?