10 Dec 2011 |
|
III. Tânărul: chitanță a prezentului, sau bilet spre viitor? (continuare) „Coperta și pagina de titlu – iată ce reprezintă viața noastră pe pământ; abia la sfârșitul ei, începem primul capitol al unei povești magnifice pe care nimeni de pe acest pământ nu a citit-o, care nu are sfârșit și în care fiecare capitol este mai bun decât cel dinainte”. Drag tânăr, aș vrea să cred că viața ta pe pământ nu zboară la întâmplare, asemenea unei chitanțe fără valoare, care, purtată de vântul sorții, ajunge în lada cu deșeuri a universului. Sper că îți trăiești viața cu folos, și nu o irosești asemenea lui Rip Van Winkle, personajul nuvelei lui W. Irving, care a adormit pe când George III al Angliei conducea America, și s-a trezit din somn doar când George Washington era deja președinte al Statelor Unite. O „liniște nepăsătoare”: iată vina Sodomei; și ce va fi cu tine, dacă stai nepăsător? Data trecută am analizat motivul hotărâtor al destinului tău veșnic. Câteva linii directoare ne-au condus în punctul autoexaminării. Am înțeles că în formarea caracterului se impune avertismentul: „veghează!” și îndemnul: „fii om!”. Așadar, nu îți rămâne decât să te distingi ca răspuns al viitorului, - favorabil sau nefavorabil, și implicit, îți vei cauza soarta. Preaiubitule, nădăjduiesc cu tărie că-mi vei destăinui ceea ce te frământă de când Harul cu mâna-I străpunsă de dragoste a început să bată la porțile inimii tale. Îndrăznesc să-ți citesc inima, precum o scrisoare fermecătoare venită de departe, în care ai scris că viața de aici - o simplă copertă - nu o merită diavolul. Păzește-o, și vei fi fericit. Dacă ar fi să luăm ca punct de reper ceea ce a spus renumitul scriitor creștin C.S. Lewis, - asemănând viața cu o copertă, am putea reformula enunțul celui de-al treilea motiv (cel existențial), astfel: Primul capitol al unei povești magnifice veșnice (ceea ce vei fi), depinde cel mai probabil de coperta cu pagina de titlu a existenței tale (ceea ce ești acum). Sau, în varianta de subtitlu, motivul ar lua forma: „Tânărul: copertă a prezentului, sau lucrarea degetului care a scris Tablele Legii?” Fără să intrăm în domeniul caracterologiei, te invit să observăm câteva personaje din Scriptură, și remarcând caractere, să trecem la o sinceră autoverificare. 3. Coperte și pagini de titlu: caractere observate de la fereastră 3.1. Tânărul: jumătate el însuși, jumătate exprimarea lui Marele creștin Blaise Pascal, a declarat: „Suntem la jumătatea drumului dintre imensitate și ceea ce este infinit de mic”, adică, în punctul unde macrocosmul se intersectează cu microcosmul. El spunea că Universul găzduiește lumi peste lumi; sistemul nostru solar se învârte în jurul altui sistem solar; iar acel sistem solar, se mișcă în jurul altui sistem solar, și tot așa, până la infinit. Apoi, continua spunând că există lumi mici din care coborâm în lumi și mai mici – molecula, atomul, protonul, electronul... Acum, după mai bine de 350 ani de la moartea filozofului, vorbim despre microparticule precum miuonii, leptonii „tau”, neutrinii electronici, miuonici, tauonici (se spune că viteza lor ar fi mai mare decât a luminii în vid – peste 300 000 km/secundă), sau despre stele gigant precum steaua Pistol – luminoasă cât zece milioane de sori! „Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi!” (Iov 26:14). Dacă Pascal spunea că omul se află la jumătatea drumului dintre „imens” și „infim”, ca tânăr în plin proces de formare al caracterului, cred că te afli la jumătatea drumului dintre „înțelepciune” și „nebunie”, dintre „dumnezeiesc” și „demonic”. Gluma pe jumătate serioasă a filozofului, că omul este jumătate porc, jumătate sfânt, și „cu cât își dorește să devină mai sfânt, devine mai porc” – probabil că ne clarifică o nedumerire: nu se poate produce un caracter bun, doar la nivelul dorinței tale. „Mulți doresc, puțini îndrăznesc.” Lângă dorință trebuie pusă și materializarea ei, fapta. Privesc la tine: om neîncercat, pornit pe un misterios drum inițiatic, parcurgând axa istoriei propriei vieți, pornind de la un „0” inițial, deplasându-te între „+” și „–” infinit, între „bine” și „rău”, „binecuvântare” și „blestem”, „rai” și „iad” și întrebându-te: „oare, încotro?” În detrimentul acestei nedumeriri te afli acum... Ai doar două posibilități: să fii curcubeu care, pornind din noroi ajunge în slavă, sau săgeată care, zburând spre cer cade înapoi spre abisuri... David a fost un tânăr cu caracter frumos... Fără să audă primul enunț al vestitei Predici de pe Munte, deviza vieții lui a fost aceasta: „Sunt fericit” (Ps. 23:6, 32:1). Totuși, bogatul împărat care și-a dat la finalul vieții tot aurul și argintul în Numele Domnului (1Cr. 29:4), s-a declarat toată viața „sărac și nenorocit” (1Sam. 18:23, Ps. 40:17, 86:1). Paradox? Nu! Fără Dumnezeu, așa este omul: sărac, nenorocit, nebun, blestemat, demonic, „mai porc decât mai sfânt”. Era fericit David când Penielul răsărea peste el și îi zâmbea Dumnezeu (Ps.4:6). A găsit secretul: frica de Domnul (v.4)! Cu adâncă smerenie a semănat în inima fiului său frica sfântă, iar acesta la rândul lui, a lăsat fiului său aceeași moștenire. Psalmii credinciosului David și Proverbele înțeleptului Solomon proclamă frica sacră. Ce importantă este aceasta în dobândirea unui caracter bun! A. Clarke o numește „primul ingredient și baza înțelepciunii”. Ch.H. Spurgeon o numește „principiul de frunte și cea care duce la dobândirea înțelepciunii”. J.H. Jowett o numește „alfabetul lucrurilor importante”, acel Alpha primordial. Și „cine nu are începutul, nu va avea nici mijlocul, nici sfârșitul”, remarca A. W. Tozer. Iar primul pas spre dobândirea înțelepciunii este să recunoști că nu o ai. 3.2. Tânărul: „a fi” sau „a nu fi”... Scriptura și în special cartea Proverbele, ne umple firmamentul spiritual cu o întreagă pleiadă de caractere. Înțeleptul s-a retras într-un punct inobservabil - „la fereastra casei” - de unde a zărit și studiat omul. Prins în tumultul de la curte, tânărul împărat nu a uitat foișorul de unde, cu instrumentul observației selective a identificat o întreagă gamă cromatică de caractere:
În inimă i s-au ridicat întrebări grele... La unele a găsit răspuns, la altele, nu: „Cine-și bate joc de batjocoritori și nu greșește?” sau „Cine s-a suit la ceruri, și cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumni? Cine a strâns apele în haină? [...] Cum se numește el și cum cheamă pe fiul său?” (3:34, 30:4). Ce să-ți mai spun? De aici poți alege. Și pentru că pe axa valorilor spirituale te afli atât de aproape de acel „0” inițial, vei auzi mereu și mereu acest dulce, cuceritor și pătrunzător apelativ: „fiule...!” (1:8, 2-7:1, etc.) Și va trebui să alegi între a fi:
„Mă opresc aici mulțumit că [...] ți-am pus în mână capătul unui fir ce se află adunat din eternitate pe un Ghem numit Mister și cum tu nu-l poți vedea acum cât e de mare sau de mic, pentru a-l depăna în liniște îți doresc cercetare smerită, răbdare și rugăciune. Vreau să îți atrag serios atenția că dacă ți-ai propus să-L cucerești pe Dumnezeu doar cu inteligența ta iscoditoare, El te va întâmpina cu tăcerea Lui adânc umilitoare.”
|
...
.jpg)
