Scris de Matca

„Ceea ce are însemnătate, nu apare niciodată în cenușă”, a spus Antoine de Saint-Exupéry. Și a adăugat: „Esența lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina”. Tineri dragi, sufletul vostru are valoare; doresc să fiți lumini care ard pentru Domnul!
1.      Perfecțiune a mirării: permiteți-mi șapte întrebări!
Nu pot să vă las să treceți ușor pe lângă casa mea, fără să vă invit la o sfântă meditare în grădina cu nuci sfâșiați de rafalele toamnei... Aici, pe banca de sub pomi, lângă trupul unui copac ucis de securea timpului, pe blana de căprioară așternută autumnal peste tot - inclusiv peste casa străjuită de plopi, vom sta pe îndelete de vorbă... Există șapte întrebări care, dacă n-aș fi cumva indiscret, vi le-aș pune... Vi le adresez aici, în această invitație deschisă, care rămâne valabilă cât timp va trăi primăvara în sufletul meu. Răspunsul? - chem cugetul să îl dea fiecăruia dintre voi; iar eu, ca un bunic sau tată drag, vă aduc, odată cu șuieratul călătorului care tocmai a început să sufle ca într-o joacă fumul din horn, o singură atenționare: „Și ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Mat.16:26). Cele șapte întrebări caracterizează amănunte din viața voastră, cum ar fi cele despre persoane, fapte, locuri, mijloace, motive, mod și timp: cine?, ce?, unde?, prin ce mijloace?, în ce scop?, cum? și când? „Of, ce om curios...!”, veți spune. Da, probabil; curiozitatea, așa cum spunea portughezul J. de Queirós, pe unii îi împinge să descopere America, iar pe alții, să asculte la ușă. Voi asculta discret la ușa inimii voastre, cu „permis de liberă ascultare”; voi plânge cu voi în fața Domnului, dacă va trebui; dar, dacă ocoliți inima mea, permiteți-mi să vă șoptesc la ureche: „Ce i-ar folosi unui tânăr să câștige în toate circumstanțele – în relația cu oamenii, cu anumite fapte, locuri, prin mijloacele sale, cu motivele sale, în modul său propriu și la timpul când, parcă, norocul îi surâde? Sau ce ar da un tânăr în schimb pentru sufletul său?”
2.      Perfecțiune a exclamării: viața ta – eternitate în miniatură!
Acum, am ales un alt motiv pentru care tinerii au nevoie de sfat (alături de motivul exemplului moral expus data trecută): Moartea şi judecata îi aşteaptă şi pe tineri, la fel ca pe toţi ceilalţi, însă aproape toţi tinerii par să uite acest lucru. Un tânăr rege spaniol, crud cu cei slabi și mândru de originea sa, se plimba într-o zi cu bătrânii lui sfetnici pe un câmp din Aragona, unde tatăl său căzuse într-o bătălie. Toată întinderea părea pustie; dar au întâlnit la un moment dat un bătrân înțelept care culegea un braț de oase. Mirat, împăratul l-a întrebat: „Ce faci?” „Onoare Maiestății Voastre”, răspunse înțeleptul. „Când am aflat că regele Spaniei vine pe aici, m-am gândit să găsesc oasele tatălui său, pentru a i le da.

Dar tot caut, și tot nu le găsesc... Sunt la fel ca ale țăranilor, ale săracilor, ale cerșetorilor și ale sclavilor.” O, vanitas, vanitatum (deșertăciune a deșertăciunilor)! Eclesiastul spunea că „soarta omului și a dobitocului este aceeași”, și că „toate merg la un loc” (Ecl. 3:19,20). Iar Omar Haiām poetul persan, acum aproape un mileniu, scria despre condiția noastră mizeră: „Azi, în palate, doar gazéle sunt,/ Și leii prin grădini s-aud mergând.../ Demult, un prinț vâna măgari sălbatici,/ Acum, îi pasc măgarii pe mormânt.”

Oh, moartea și judecata nu sunt atât de departe cât credem noi! Aflăm că România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană; rata de supraviețuire a copiilor bolnavi de cancer este de 50%; rata natalității în scădere, a mortalității în plină ascensiune. Exceptând copiii mici şi bătrânii, mai mulţi mor între 13 şi 23 de ani decât în oricare altă perioadă a vieţii. Şi totuşi, mulți tineri trăiesc ca şi cum ar fi siguri că nu vor muri niciodată!
3.      Expoziția retrospectivei temporale
Ca oameni, ne preocupă problematica retrospectivei temporale. Cea mai fragilă trestie din natură, trestia gânditoare - omul, are limite bine trasate din punct de vedere temporal. Nu și le cunoaște; Cineva i le-a trasat. Dar știe să facă totuși ceva... Știe că trebuie să moară, și asta i-a adus lacrima; știe că știe acest lucru, și asta i-a adus zâmbetul. Zâmbiți vă rog! Vom intra într-un cimitir... Tăcere! Vom examina o întreagă expoziție de monumente funerare: vom compara vârste; vom citi epitafuri; vom învăța să numărăm bine. Sub fiecare piatră de mormânt, zace o istorie umană în miniatură. Aici, în cimitirul din Geneza 5, între longevivii Adam și Noe, Metusala a avut cea mai lungă viață – 969 ani; dacă mai avea 31 de ani, ajungea vârsta unui mileniu! Înainte de marele diluviu, în capitolul 6 din Geneza, vârsta maximă a omului a fost stabilită la 120 ani. Moise, în Psalmul 90, o stabilește la 70, maximum 80 ani, dându-i definiția: „trudă și durere”. Și măsurând anii care i-ar fi avut Metusala dacă mai trăia 3 decenii, el a spus: „înaintea Ta, Doamne, o mie de ani sunt: caziua de ieri, ca o strajă din noapte, ca un vis, sau ca iarba.” „Învață-ne”, a exclamat el, „să ne numărăm bine zilele”! Cum? Conform Eclesiastului, capitolul 7 cu versetul 1, știți voi tineri dragi cum numără Dumnezeu anii noștri? De la ziua morții spre ziua nașterii! În acest anticlimax, noi numărăm așa: 1, 2, 3, 4, ..., ..., urcând scara timpului; Dumnezeu însă, numără altfel: 70, 69, 68, ..., ..., coborând scara timpului. Diferența? Nu știm de la ce număr a început El; numărăm, numărăm, numărăm; la un moment dat, apare iminența împărțirii (cf. Dan. 5:25-28).  
Rătăcind printre morminte, nu pot să nu mă întreb: oare o să trăiesc cât celebrul Hermas sau episcopul Pothinus (sec.II), cât teologul Thomas Newberry sau istoricul George Rawlison (sec.XIX), - 90 ani? Voi ființa cât Demetrius, prietenul lui Origen, episcop de Alexandria, - 105 ani? Hmm... greu de răspuns... Pastorul Allan Yuan, prizonier al închisorilor comuniste (tovarăș de temniță al scriitorului W. Nee), a trăit 91 ani. Fratele păstor Iacob Șumandea din Cluj, 96  ani. Fratele Oprea din Mediaș, avea 100 ani în 2008. Eu cât voi trăi?... Am citit despre Adeodatus, preaiubitul fiu al lui Augustin. Ce durere! A murit în chip tragic la 17 ani! Delicata Perpetua, martira din Cartagina, avea doar 23 ani când a murit în anul 203, în timpul domniei lui Septimiu Sever! Marele misionar dintre indieni, David Brainerd, sau tânărul sfânt Robert Murray McCheyne, au plecat la doar 29 ani! Dar eu?...
Stau și privesc în oglinda timpului spre câteva pietre funerare ridicate subit în amintirea frățietății noastre, după câteva lovituri grele: Iosif Birău (Graz), 25 ani răpus de moarte; Florin I. Sabău (Oradea), 18 ani, ucis de un fulger; Gunjan Digal (India), 23 ani, ucis pentru credință; Alex și Adi (fiii pastorului Nicu Iliesi) (Arad), - 15, 16 ani, morți într-un accident rutier; Adi Candreanu (nepotul pastorului baptist V. Candreanu) (Timișoara), 19 ani, mort în accident; Ghiță Herman (Cluj), 22 ani, plecat la Domnul, care a ales să numere invers!
Acestor cazuri le dăruim remarca fiului părintelui Mitrofan, un copil de 8 ani din Beijing, China, care, în urma torturilor pentru credință din timpul răscoalei boxerilor (umerii tăiați, degetele, nasul și urechile tăiate pentru Isus), fiind întrebat dacă doare, a răspuns: „Nu doare atunci când suferi pentru Hristos!” Permiteți-mi să vă întreb: puteți să așezați pe piatra voastră funerară acest scump și costisitor epitaf - „Cu drag, de dragul Lui”?
„Vă gândiţi că poate vă veţi ocupa de lucrurile serioase mâine? Amintiţi‑vă cuvintele lui Solomon: «Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi» (Prov. 27:1). «Mă voi ocupa de lucrurile serioase mâine», îi răspundea o persoană nemântuită cuiva care o avertiza de pericolul ce‑o aşteaptă; însă mâine nu a mai venit. Mâine e ziua diavolului, azi e ziua lui Dumnezeu. Lui Satan nu‑i pasă cât de spirituale sunt intenţiile tale, sau cât de sfinte sunt hotărârile tale, câtă vreme ai decis să le pui în aplicare mâine. O, nu lăsaţi nici un loc diavolului în această problemă! Nu toţi tinerii trăiesc până la adânci bătrâneţe, ca Isaac sau Iacov. Mulţi copii mor înaintea părinţilor. David a jelit moartea celor trei fii ai săi; Iov a pierdut pe cei zece copii ai săi.  Poate că şi tu te numeri printre aceştia, iar când va veni moartea, degeaba vei mai vorbi despre mâine, va trebui să pleci fără întârziere.
Credeţi că veţi găsi altădată un timp mai potrivit pentru a vă gândi la aceste lucruri? Aşa credea şi Felix şi atenienii în faţa cărora a predicat Pavel; însă acel timp nu a mai venit. Drumul spre iad e pavat cu astfel de idei. Mai bine asigură‑te că lucrezi câtă vreme mai poţi. Nu lăsa nefăcut nici un lucru care ţine de veşnicie. Nu risca atunci când sufletul tău e în joc. Crede‑mă, mântuirea unui suflet nu e ceva banal. Fiecare persoană are nevoie de o «mântuire aşa de mare», indiferent că e tânăr sau bătrân; toţi au nevoie să fie născuţi din nou – toţi au nevoie să fie spălaţi în sângele lui Hristos – toţi au nevoie să fie sfinţiţi de Duhul Sfânt. Fericit este omul care nu lasă aceste lucruri în nesiguranţă, şi nu îşi găseşte odihna până când are mărturia Duhului înăuntrul lui, care îi adevereşte că este un copil al lui Dumnezeu.
Tinerilor, timpul vostru este scurt. Zilele voastre sunt o umbră, o ceaţă care apare pentru o vreme şi apoi dispare, o poveste al cărei sfârşit e aproape. Trupurile voastre nu sunt făcute din bronz. «Chiar şi tinerii», spune Isaia, «se clatină şi cad» (Is. 40:30). Sănătatea vă poate fi luată în orice clipă: e nevoie doar de un accident, o febră, o inflamaţie, o spargere a unui vas de sânge, şi în scurt timp veţi ajunge hrana viermilor în mormânt. Un singur pas e între oricare din voi şi moarte. În seara asta sufletul vă poate fi cerut înapoi. Viaţa voastră este nesigură, însă moartea voastră şi judecata sunt cât se poate de sigure. Şi voi va trebui să auziţi trâmbiţa arhanghelului, va trebui să staţi înaintea marelui tron alb de judecată, şi voi va trebui să ascultaţi de porunca, despre care Jerome spune că îi răsuna neîncetat în urechi: «Ridicaţi‑vă, morţilor, şi veniţi la judecată!». «Da, Eu vin curând», ne spune Însuşi Judecătorul. Nu pot, nu îndrăznesc, nu vreau să vă las în pace în legătură cu aceste lucruri.
O, de aţi lua seama la cuvintele Predicatorului: «Bucură‑te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată» (Ecl. 11:9). E uimitor cum cineva poate fi atât de nepăsător şi lipsit de griji, ştiind că îl aşteaptă judecata! Cu siguranţă, nimeni nu e mai nebun decât acela care se mulţumeşte să trăiască fără să se pregătească pentru moarte. Cu siguranţă, necredinţa oamenilor este cel mai uimitor lucru din lume. Cea mai clară profeţie din Biblie începe cu următoarele cuvinte: «Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?» (Is. 53:1). Domnul Isus a spus: «Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?» (Lc. 18:8). Tinerilor, mă tem că despre mulţi dintre voi se spune în curţile de sus: «Aceştia nu vor crede.» Mă tem că treceţi grăbiţi prin viaţă, doar ca să vă treziţi, prea târziu, că moartea şi judecata sunt realităţi. Mă tem că aşa stau lucrurile, de aceea vă dau aceste îndemnuri.”
4.      Epitaful unui om triumfător
Ultimele cuvinte ale celor aflați pe patul de moarte, răzbat până la noi ca o armonie ciudată, nepământeană chiar, căzând ca o sentință, ca un epitom, reflectând cu acuratețe adevăratele lor crezuri și sentimente. Să intrăm acum în marea catedrală a istoriei, și să ascultăm câteva glasuri ale celor îngropați aici. Filozoful Anaxagoras (sec. V î.Hr.) a rostit: „Dați-le elevilor o zi liberă”. Fizicianul Arhimede (sec.III î.Hr)  ar fi spus unui soldat roman, iar acesta, înfuriat, l-ar fi ucis pe loc: „Noli turbare circulo meos”, - „Nu te atinge de cercurile mele”. Marele reformator Martin Luther (sec.XV), a șoptit: „Noi suntem cerșetori. Acesta e adevărul”. Poetul german Schiller (sec. XVIII), a gemut înfricoșat: „Judex” – „Judecătorul”. Milionarul Cornelius Vanderbilt (sec.XIX), a îngânat, în timp ce i se cânta: „Da, da, cântați asta pentru mine. Eu sunt sărac și nevoiaș”.
Acum, deschideți vă rog cu mine la 2 Timotei capitolul 4 de la versetul 6 la 8: „Căci eu sunt gata... clipa plecării mele este aproape.” Este epitaful de pe monumentul unui uriaș spiritual. Aici, cuvântul „plecare” derivă din grecescul analusis, care are o varietate de sensuri. William Barclay explică 4 dintre înțelesuri, fiecare din ele fiind o vie ilustrare a felului în care apostolul și-a vizualizat ultimele sale zile:
(a)    Este cuvântul folosit pentru eliberarea din jug a unui animal de la axul unei căruțe sau a unui plug. Moartea pentru Pavel era odihna de după trudă. El avea să fie bucuros să-și lase jos poverile...
(b)   Este cuvântul pentru dezlegarea nodurilor sau cătușelor. Moartea Pavel era eliberarea. El urma să schimbe captivitatea închisorii romane cu glorioasa libertate a curților cerești;
(c)    Este cuvântul folosit cu privire la dezlegarea corzilor unui cort. Pentru Pavel era vremea să-și adune din nou tabăra. El a făcut multe călătorii în Asia Mică și în Europa – acum el pornea în ultima și cea mai mare călătorie a sa: drumul ce îl ducea la Dumnezeu;
(d)   Este cuvântul folosit cu privire la dezlegarea funiilor de la geamandura de legare a corăbiei. De multe ori Pavel a navigat pe Marea Mediterană și a simțit corabia părăsind portul și îndreptându-se spre ape adânci. Acum, el avea să pornească spre cele mai adânci ape; avea să navigheze peste apele morții și să ajungă în cerul eternității.
Astfel, Pavel și-a luat crucea în deplină cunoștință că „trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire”. Iar când acest lucru avea să se întâmple, el avea să se bucure ca și Isaia, că „moartea a fost înghițită de biruință”, și să strige ca Osea: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul?” (1 Cor. 15:53-55, Is. 25:8, Os.13:14). Și după aceste trei acțiuni depuse ca niște ofrande la picioarele Domnului Isus: „am luptat”, „am isprăvit” și „am păzit”, pe acest apostol drag îl aștepta cununa neprihănirii! V-a plăcut călătoria din grădina toamnei, în cimitirul iernii? Nu uitați însă: cimitirul este un ogor, din care, în marea primăvară a cerului, vor răsări oamenii învierii!
Vei fi și tu printre acești crini ai învierii? Nu uita: poarta morții este poarta vieții; iar moartea continuă față de sine, este o moarte dulce, din care va răsări frumusețea eternității în locul cenușei efemerului.