Autentificare

30

Sep

2011

Cum să îţi petreci ziua cu Dumnezeu PDF Imprimare Email
Tineri - Youth Bees magazine
Trimis de Matca
O viaţă sfântă tinde devină mai uşoară atunci când cunoaştem ordinea obişnuită şi modul de îndeplinire al îndatoririlor noastre - când orice lucru se întâmplă la momentul potrivit. De aceea, voi da câteva scurte îndrumări pentru petrecerea zilei într-un mod sfânt.
Somnul 
Măsoară bine timpul rezervat somnului, ca nu iroseşti orele preţioase ale dimineţii trândăvind în pat. Orele de somn trebuie fie potrivite cu sănătatea şi cu munca ta, nu cu plăcerea leneviei.
Primele gânduri 
Îndreaptă către Dumnezeu primele tale gânduri conştiente; înalţă-ţi inima către El cu reverenţă şi recunoştinţă pentru odihna de care te-ai bucurat în noaptea ce a trecut, apoi încredinţează-te Lui pentru ziua ce urmează.
Obişnuieşte-te fii atât de consecvent în aceasta încât ajungi fii oprit de conştiinţă atunci când gândurile vieţii de zi cu zi vor aibă întâietatea. Gândeşte-te la îndurarea unei nopţi de odihnă şi la faptul că mulţi şi-au petrecut-o în iad; mulţi au petrecut-o în închisoare; mulţi au petrecut-o în adăposturi reci şi neprimitoare; mulţi şi-au petrecut-o suferind din cauza durerilor chinuitoare şi a bolilor, obosiţi de paturile în care zac şi obosiţi de viaţă.
Gândeşte-te la multele suflete care în noaptea ce a trecut au fost chemate din trupurile lor se înfăţişeze pline de groază în faţa lui Dumnezeu, şi mai gândeşte-te cât de repede trec zilele şi nopţile! Cât de iute va veni ultima ta noapte sau zi! Examinează ce lipseşte sufletului tău ca fie pregătit pentru o astfel de vreme şi caută acel lucru fără întârziere.
Rugăciunea 
Rugăciunea personală (sau împreună cu partenerul tău) aibă loc înaintea rugăciunii la care participă întreaga familie. Dacă e posibil, pune-o pe primul loc, înaintea oricărei alte lucrări a zilei.
Închinarea familiei 
Închinarea împreună cu întreaga familie trebuie îndeplinită cu consecvenţă şi la o oră la care de obicei nu apar întreruperi.

Obiectivul fundamental 

Aminteşte-ţi obiectivul tău fundamental, iar atunci când te apuci de munca fiecărei zile, sau înaintea oricărei activităţi din această lume, lasă ca pe inima ta stea scris "Sfânt Domnului", în tot ce faci.
Nu fă nici un lucru pe care Dumnezeu nu l-ar aproba şi despre care nu poţi spune cu convingere că El te-a trimis să-l faci. Nu fă nimic în această lume pentru un oricare alt motiv decât acela Îi fii plăcut Domnului, Îi dai slavă şi te bucuri împreună cu El. "Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu." - 1 Corinteni 10:31.
Fii sârguincios în profesia ta 
Îndeplineşte sarcinile profesiei tale cu grijă şi cu sârguinţă. Astfel:
(a) Vei dovedi că nu eşti leneş sau supus firii tale pământeşti (ca aceia care nu i se pot împotrivi), şi vei încuraja omorârea tuturor poftelor şi dorinţelor firii pământeşti, care sunt hrănite de lene şi trândăvie.
(b) Vei ţine gândurile nefolositoare departe de mintea ta, acele gânduri care mişună în minţile persoanelor ce-şi pierd vremea degeaba.
(c) Nu vei pierde timp preţios, un lucru de care persoanele leneşe sunt vinovate zilnic.
(d) Vei rămâne pe drumul ascultării de Dumnezeu, atunci când leneşii comit întruna păcate de omitere.
(e) Vei avea mai mult timp pentru activităţi sfinte dacă lucrezi cu sârguinţă în profesia ta. Persoanele leneşe nu au timp se roage sau citească pentru că şi-l pierd tărăgănând lucrurile în munca lor.
(f) Te poţi aştepta la binecuvântarea lui Dumnezeu şi la împlinirea nevoilor tale, atât cele personale cât şi ale întregii familii.
(g) Poţi contribui de asemenea la sănătatea trupului tău, mărindu-i astfel competenţa în slujba sufletului.
Ispite şi lucruri care corup 
Cunoaşte în întregime ispitele şi lucrurile care te pot corupe - şi veghează împotriva lor întreaga zi. Trebuie te păzeşti în special de cele mai periculoase lucruri care corup şi de acele ispite pe care prietenii sau afacerile ţi le pun inevitabil înainte.
Păzeşte-te de păcatele de căpătâi ale necredinţei: ipocrizia, egoismul, mândria, satisfacerea plăcerilor trupului şi dragostea exagerată pentru lucrurile pământeşti. Ai grijă nu fii atras de modul de gândire al lumii şi de îngrijorările ei nenumărate, sau râvneşti la o poziţie mai înaltă în societate, sub pretextul sârguinţei în profesia ta.
Dacă lucrezi sau faci afaceri cu alţii, păzeşte-te de egoism şi de orice urmă de nedreptate sau lipsă de generozitate. În legăturile cu ceilalţi, păzeşte-te de ispita conversaţiei seci şi nefolositoare. Păzeşte-te şi de persoanele care te vor ispiti te mânii. Păstrează-ţi decenţa şi vorbirea curată pe care o cer legile neprihănirii. Dacă discuţi cu linguşitori, ai grijă nu te umfli de mândrie.
Dacă stai de vorbă cu cei ce te dispreţuiesc şi te rănesc, întăreşte-te împotriva mândriei nerăbdătoare şi răzbunătoare.
La început, aceste lucruri vor fi foarte dificile, câtă vreme păcatul mai are vreo putere în tine, dar odată ce ai câştigat o înţelegere continuă a pericolului otrăvitor pe care îl prezintă fiecare din aceste păcate, inima ta va fi gata le evite şi o va face cu uşurinţă.
Meditaţia 
Când eşti singur în îndeletnicirile tale, profită de acel timp folosindu-l pentru meditaţii practice şi folositoare. Meditează la bunătatea nesfârşită şi la desăvârşirea lui Dumnezeu; la Hristos şi la răscumpărare; la Cer şi la cât de nevrednic eşti intri în el, şi cum meriţi nenorocirea veşnică în Iad.
Singurul motiv 
Orice faci, singur sau împreună cu alţii, fă totul pentru slava lui Dumnezeu (1 Corinteni 10:31). Altfel, acel lucru nu va fi primit de Dumnezeu.
Răscumpără timpul 
Pune mare valoare pe timpul tău, ai mai mare grijă nu-ţi pierzi timpul decât ai nu-ţi pierzi banii. Nu lăsa ca distracţiile fără valoare, discuţiile inutile, prietenii nefolositori sau somnul îţi răpească timpul preţios.
Ai mai mare grijă eviţi persoana, fapta sau modul de viaţă care îţi fură timpul, decât te îngrijeşti eviţi hoţii şi tâlharii.
Asigură-te că nu îţi pierzi niciodată vremea fără folos, ci mai degrabă îţi foloseşti timpul în cel mai profitabil mod cu putinţă şi nu prefera unul mai puţin folositor în locul altuia care-ţi foloseşte mai mult.
Mâncarea şi băutura 
Mănâncă şi bea cu moderaţie şi recunoştinţă pentru sănătate, nu pentru plăcerea nefolositoare. Niciodată nu-i fă pe plac trupului prin mâncăruri şi băuturi care dăunează sănătăţii tale.
Aminteşte-ţi păcatul Sodomei: "Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit" - Ezechiel 16:49.
Apostolul Pavel plângea atunci când îi pomenea pe cei al căror sfârşit "va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ." - Filipeni 3:18,19. Deci nu trăiţi după îndemnurile firii pământeşti, ca nu muriţi (Romani 8:13).
Păcatele învingătoare 
Dacă vreo ispită te biruie şi cazi în vreun păcat, pe lângă eşecurile obişnuite, regretă-l şi mărturiseşte-l imediat înaintea lui Dumnezeu; pocăieşte-te fără întârziere, cu orice preţ. Te va costa cu siguranţă mai mult dacă vei continua în păcat şi nu te vei pocăi.
Nu-ţi subestima eşecurile obişnuite, ci mărturiseşte-le şi luptă zilnic împotriva lor, având grijă nu le înrăutăţeşti prin nepocăinţă şi dispreţ.
Relaţiile 
Aminteşte-ţi în fiecare zi de îndatoririle speciale pe care le cer diversele relaţii: soţi, soţii, copii, stăpâni, slujitori, pastori, oameni, judecători, supuşi.
Aminteşte-ţi că fiecare relaţie are îndatoririle ei speciale şi avantajele ei prin binele pe care îl face. Dumnezeu îţi cere credincioşie în această problemă, la fel ca în oricare alta.
Încheierea zilei 
Înainte adormi din nou, este un lucru înţelept şi necesar faci bilanţul faptelor şi binecuvântărilor zilei ce a trecut, ca poţi mulţumi pentru toate binecuvântările speciale şi te smereşti pentru toate păcatele tale.
Acest lucru e necesar ca îţi poţi reînnoi pocăinţa şi hotărârea de a asculta, şi ca te cercetezi vezi dacă sufletul tău e mai bun sau mai rău, dacă păcatul scade şi harul creşte, dacă eşti mai bine pregătit pentru suferinţă, moarte şi veşnicie.
Fie ca aceste îndrumări se întipărească pe mintea ta şi devină o practică zilnică a vieţii tale.
Dacă sunt practicate cu sinceritate, ele vor duce la sfinţirea, rodirea şi liniştea vieţii tale şi îţi vor aduce o moarte plină de mângâiere şi pace.
de Richard Baxter  (1615-1691)
 

Comentarii 

 
+3 #1 RE: Cum să îţi petreci ziua cu Dumnezeubudurovici maria 02-10-2011 12:42
foarte frumos si adevarat :lol: :D
Citat | Raportează către un administrator
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Slujitori împreună cu noi:

Evanghelia la alte neamuri:

Ne-au frecventat:

free counters
mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstăzi1313
mod_vvisit_counterIeri1504
mod_vvisit_counterAceastă săpt.6783
mod_vvisit_counterAceastă luna26939
mod_vvisit_counterTotal1105203
din 8 octombrie 2008

 

Asculta Radio             Filadelfia Live
Acasă