În urmă cu câţiva ani, doi tineri aventurieri au hotărât să cucerească cel mai înalt vârf din Elveţia. Deşi erau tineri şi lipsiţi de experienţă ei s-au simţit încrezători în posibilităţile lor de a ajunge în vârf. Aşa că, deşi vremea se înrăutăţea cu rapiditate, ei au pornit la drum ca să ajungă la refugiul ce se găsea la mijlocul distanţei. Ploaia persistenţă ce a început să cadă, s-a transformat brusc în ninsoare. Ei nu-şi luaseră haine groase cu ei, deoarece se gândeau că vor parcurge doar jumătate din distanţă până în vârf. Foarte curând au regretat neglijenţa lor. Treptat, întunericul s-a lăsat peste munte. Poteca o părăsise de mult pădurea şi ei nu mai găseau nici un reper. Se rătăciseră şi din cauza că erau uzi până la piele erau pe cale să îşi piardă vieţile. Acum nu mai ştiau încotro se îndreaptă.        Deodată, când disperarea lor era la maximum, au văzut la depărtare licărind o lumină. Deşi la distanţă, mica lumina li s-a părut un adevărat far.
       Paznicul refugiului, văzând furtuna a hotărât să aşeze o lampă afară, pentru cei care ar fi fost prinşi de vremea rea. Tinerii, urmând lumina, în câteva minute au fost salvaţi.
      Tot aşa, copiii noştri îşi încep călătoria vieţii având aspiraţii înalte, dar se îndreaptă cu naivitate direct spre întunericul tot mai dens al acestei lumi decăzute. Vor fi obligaţi să înfrunte singuri răutatea tot mai mare a acestei lumi a păcatului. Ei, la fel ca cei doi alpinişti, ai nevoie de o lumina care să îi călăuzească spre viaţă, în siguranţă şi de cineva dispus să "aşeze" acea lumina astfel încât ea să poată vi văzută .
      Acesta este rolul nostru de părinţi creştini. Este acela de a pune în faţă ochilor copiilor noştri "Lumina lumii", pe Isus , singurul care îi poate salva, călăuzi şi păstra în căldura şi siguranţa refugiului Său, atât acum cât şi pentru eternitate.
     Haideţi dar, atât părinţi cât şi bunici, pastori, învăţători să fim împreună lucrători în această  "pregătire" a copiilor de a face faţă provocărilor acestei vieţi.  Se ştie, şi se spune des că nu ajunge timpul petrecut la şcoala duminicală. Această învăţare trebuie continuată în dreptul fiecărui copil, în fiecare zi. Este investiţia cea mai de preţ pe care o putem face, atât pentru viitorul lor, dar şi pentru al nostru şi al naţiunii întregi. Să fim noi, mai întâi, lumini pentru ei, ca ei, la rândul lor să ştie cum să ducă mai departe această lumină !
    Dumnezeu să ne ajute !