Atunci când vorbim despre patimile lui Hristos, într-un mod automat gândul nostru se îndreaptă asupra morţii prin răstignire, moarte odioasă practicată de soldaţii romani. Frederic Farar spune despre această moarte că „aduce tot ceea ce durerea şi suferinţa morţii pot cuprinde sub semnul groazei şi a odiosului”. Aşadar, după ce ne împrospătăm imaginea patimilor lui Hristos, gândul ni se îndreaptă asupra scopului Acestuia atunci când a ales drumul Calvarului de bună voie.

De ce a fost necesară atâta suferinţă? Sau care sunt câştigurile morţii lui Hristos? Sunt doar câteva din întrebările legitime ce se nasc în mintea noastră.

Cred că marele câştig al patimilor Sale este direct legat de biruinţa Lui asupra morţii. „Atunci când Hristos a murit, moartea a murit împreună cu El”(John Behr);

Marele câştig al patimilor Sale reprezintă pentru noi, creştinii, putinţa de a spune NU păcatului şi morţii aduse de acesta. Dacă până acum eram „morţi în greşelile şi păcatele noastre”, acum „am fost aduşi la viaţă împreună cu Hristos” (Efeseni 2:1,5). Şi fiindcă ni s-a făcut o favoare atât de mare, un har nespus, în preajma sărbătorilor patimilor Domnului, cred că mai mult ca oricând ar trebui să manifestăm un reverenţios sentiment de recunoştinţă şi mulţumire faţă de efortul inexprimabil pe care Hristos L-a făcut pentru noi.

Doamne ajută!

sursa: http://benylibotean.wordpress.com