Singur eu nu voi mai fi… …
Hoinar în lumea plină de păcat eu ratăceam
Şi nu-mi doream nimic din viaţa, ce Hristos îmi oferea;
Credeam că liber sunt, liber să fac tot ce vroiam
Dar, eram rob, rob la tot ce Satan îmi propunea...

Şi-am ajuns să fiu doar singur, pe Dumnezeu l-am părăsit...
Credeam atât de mult în mine, încât dorit-am mult să lupt;
Şi-am început crâncena luptă, cu cel ce niciodat` nu m-a iubit...
Dar vai, ajuns-am vlăguit, lovit de Diavol, eram frânt!

.......................................................................................................

În zbuciumul meu de atunci, un glas duios am auzit
ce-mi amintea mereu, mereu ce eu sunt: un ticălos!
De teamă îndată am fost cuprins, de nimeni nu eram dorit...
Cum? Eu? Un păcătos, s-aud vocea blând-a lui Hristos?

Atunci a început El să-mi vorbească: „Cu tine sunt în orice zi!
Străpunse-au fost ale Mele palme, şi-n agonia Mea, atunci
pentru tine m-am rugat, spunându-I Tatălui că tu nu şti acum ce faci...
Eu am murit şi pentru tine, de ce nu trăieşti tu pentru Mine?”

„Dumnzeule!” atunci eu am strigat...
„Ridică-mă de-aici, nu mă lăsa să mor!”
Şi singur de-atunci n-am mai luptat...
Diavolul a fost înfrânt, eu...un biruitor!

Nu eu, ci Domnul m-a găsit când mă-nchinam păcatului...
n-am mai dorit nimic atunci, decât a mea viaţă predată-n Mâna Lui!
Când pe Satan eu l-am respins, a  fost o zi deosebită
Şi-am ales ca vocea blândă a Tatălui, mereu să fie proslăvită!

........................................................................................................

Au trecut de-atunci, azi patru ani...

Nu ştiu ce Îmi va da din ce azi n-am, nici ce-Mi va lua din ce azi am...
Dar vreau de El mereu s-ascult, al meu Prieten să-L numesc,
Şi astfel biruit niciodată nu voi fi, cu El eu călătoresc
şi singur eu nu voi mai fi, El e-al meu, şi eu a-l Lui!

Mihai Creţa,
4 aprilie 2008,
            Bucureşti!