Nu stiu cand, cum s-a-nceput,
Nici nu pot sa imi dau seama,
Cand gangurind far-sa fi vrut,
Am exclamat cuvantul mama!

Eram prea mic, sa pot sa stiu
Ce va insemna acest cuvant,
Dar peste ani, pot ca sa scriu:
E cel mai sfant de pe pamant!

Nici-unul nu mi-e asa de drag
Ca mama, cand eu strig la ea…
Cand m-asteapta seara in prag,
S-o imbratisez, cu dor as vrea .

S-o strang la piept si sa-i sarut
Mainele-i dragi, ce-au leganat,
Prin dragostea-i de neintrecut
Cand ,,nani! nani!’’mi-a cantat .

Nu tin sa stiu, dar mult’nainte
Far-a pricepe si-am da seama,
Mi-a incoltit in mica-mi minte,
Mi-a rasarit cuvantul ,,Mama!”

De-ar fi durerea-oricat de mare
Prin incercari, de multe de ori,
Cuvantul,,Mama,’’mi-e alinare
Ca un balsam, din mii de flori.

Flavius Laurian Duverna