Pace sfântă!
Mă numesc Gaşca Cristian, am 26 de ani şi sunt evanghelic.
Aş dori să vă împătăşesc, cu ajutorul Domului, o parte din mărturia vieţii mele.
Mama s-a bătut de multe probleme de-a lungul vieţii, având cu primul soţ un băiat şi o fată. În urma divorţului de bărbatul lângă care şi-a petrecut o mare parte din viaţă, s-a recăsătorit cu un altul, cu care a avut încă doi copii: pe mine  şi pe sora mea, în vârstă de 28 de ani.
Tatăl natural a decedat, iar mama s-a întors la fostul soţ. Deoarece aceştia nu au mai reuşit să ne întreţină, s-au decis să trimită pe unul din copii la orfelinat, unde să crească şi să fie educat. Starea familiei s-a înrăutăţit când tata a intrat la închisoare, iar eu a trebuit să mă duc la orfelinat. Din spusele mamei, eu nu puteam rămîne în casă fiindcă nu eram pe placul tatălui vitreg, iar petru a evita o scenă în care să fim ucişi a preferat să ne trimită de acasă.

            Am stat la casa de copii de la vârsta de un an până la finalizarea şcolii profesionale, adică la 21 de ani. În acest timp am fost transferat de la o casă la alta, prima fiind o casă de copii din Cluj-Napoca, unde am rămas până la vârsta la care puteam frecventa grădiniţa. În anul 1992 an fost trimis la şcoala în clasa I, în oraşul Cîmpia Turzii, unde am fost transferat. Fiindcă nu am fost diagnsticat cu nici un fel de probleme am fost trimis la şcoala normală din oraş. Până la 21 de ani Domnul mi-a purtat de grijă, neavând grija hainelor sau a mâncării. Acestea mi-au fost servite toate pe tavă, ceea ce mulţi nu o au, nici măcar în familie.
            Acestea până când tinerii de la biserica din Turda împreună cu o organizaţie care se ocupa de casele de copii au început evanghelizarea în instituţia noastră. Ne îmbărbătau, ne vorbeau despre Isus, cântam cu ei şi ne rugam, organizam tabere unde adunau fete şi băieţi din mai multe instituţii, unde socializam şi ne cunoşteam, începând cu copiii până la personalul care avea grijă de noi. În fiecare zi  făceam drumeţii, studiu biblic şi cântam. Domnul să-i binecuvinteze pe cei care au venit şi au avut răbdae cu noi, explicându-ne despre Domnul.
            Am început să merg la biserică la vârsta de 22 de ani, când nu mai aparţineam de instituţie, de atnci fiind pe cont propriu, dar mulţumsc Domnului care îmi poartă de grijă. În anul 2007 am făcut legământ cu Domnul în apa botezului şi de atunci El nu m-a mai lăsat singur. Nu ştiu ce aş fi fost în ziua de azi, nu merit nici o zi pe acest pământ, totul se datorează Domnului. Dar aşa cum Domnul are cu fiecare un plan , încă mă mai ţine în viaţă. Şi doresc să fiu o mărturie vie pentru fiecare tânăr care trăieşte în mijlocul unei familii, înconjurat de dragostea părintească şi nu ştie să le aprecieze. Într-adevăr, în orfelinat ai ce pune pe masă şi cu ce să te îmbraci, dar nu ai acea dragoste de mamă şi tată de care are nevoie fiecare copil.
            Doresc să las în urmă tot trecutul, să uit această poveste, doresc să fiu copilul lui Dumnezeu, să-L proslăvesc şi să-L laud toată viaţa mea, să simt cum Domnul lasă călăuzirea Sa peste mine, să mă boteze cu Duhul Sfânt şi să-Şi facă planul desăvârşit în mine.
            Doresc ca mărturia vieţii mele să fie spre zidirea voastră. Domnul să vă binecuvinteze şi  să vă ajute ca să ne putem întâlni în împărăţia cerurilor.

Revizuit de echipa media