M-am întâlnit cu viaţa...

Noi

2009

Scris de Cretza Mihai

S-a întâmplat într-o zi să mă nasc.
Trist pentru că eram foarte prost:
Nu ştiam să merg,
Nu ştiam să vorbesc,
Nu ştiam să cânt,
Nu ştiam nimic...
Ştiam doar două lucruri:
Să plâng
Şi ceva mai târziu să râd.
Azi după ce pe-al doilea l-am uitat
Datorită celor pe care le-am învăţat,
Îmi dau seama
Că pentru această viaţă,
Mi-ar fi ajuns lumile ce le ştiam
Pe vremea când eram prost.
Iacob Coman

Începând cu anul 1985, în fiecare an, in fiecare zi de 22, a fiecărei luni de MAI…se vorbeşte că ar fi ziua mea; nu numai că îmi convine ideea, dar mi se pare şi tare interesantă! Da, azi e ziua mea…că doar de aceea m-aţi sunat, de aceea mi-aţi cântat, de aceea mi-aţi tot urat “minuni” care m-au bucurat şi mi-au redat optimismul parcă estompat de „perdelele de fum” şi tot de aceea telefonul meu, tăcut în ultima vreme, astăzi a început să vorbească şi el…parcă nu-i mai tăcea gura(uneori îmi seamănă)! Ieri mă gândeam să le fac o surpriză colegilor mei de cameră, că doar e ziua mea; toate gândurile mele au fost focalizate spre 1 kg de roşii, şi, era intr-adevăr o surpriză pentru ei, nu ne-am mai înfruptat cu roşii de...hmm...duminică la prânz am servit roşii, şuncă(adică, slănină din ardeal), brânză şi pâine; duminică la cină am avut şi pate de ficat; luni la micul dejun...tot la fel dar fără brânză şi roşii, dar a venit Dani de acasă cu mâncare (a adus şi brânză, roşii nu!)...tot hrană rece, parcă îmi e dor de o mâncare „adevărată”! Bine, am spus tot bla-bla-ul de mai sus, pentru a scoate în evidenţă că acele roşii la care mă gândisem, într-adevăr, erau o surpiză! Ieri am cumpărat 1 kg! Dani, nu a avut harul să se bucure de ele, a mers din nou până acasă, bunicul lui ne priveşte acum din Rai! Da...am rămas doar cu Iosif în cameră şi bineînţeles, în 21 mai, la cină, am „gustat” şi acele roşii; a mai rămas doar una (micuţă, pricăjită...dar drăguţă, pentru că e tare roşie); pănâ mâine trebuie să mă gândesc la o altă surpriză! De fapt, fără surprize! Fratele rector, John Tipei, deja ne-a făcut dânsul surpriza...aşa că, în 22 mai de dimineţă până pe la ora 18, am harul să fiu împreună cu „împăratul”, la o luungă zi de curs şi seminarii!

Dar, am înţeles ceva: este ziua mea de naştere; dar...de ce să vă mint? Nu vreau, îmi sunteţi prieteni...nu e ziua mea, e noaptea mea! De fapt, au trecut doar câteva ore de când e 22 mai 2008, pe telefon scrie că e ora 04:32, de obicei nu mă minte! De ce sunt treaz acum? Poate un răspuns pertinent ar fi că am „dormit” destul în al 22-lea an din viaţă, şi acum sunt treaz pentru că „elaboram” lucrarea de licenţă! Scriam...şi...ţrrr, ţrrr...o prietenă m-a sunat! Am discutat multe, dar nu a uitat să-mi amintească că am 23 de ani; m-a încurajat, mi-a spus că sunt tânăr! Şi am crezut-o pe cuvânt!

„STOP! Ai 23 de ani...gândeşte-te la viaţă!”

...un motiv de bucurie, sau poate unul de tristeţe ar fi că lumea aceasta nu vrea nici cum să-şi piardă timpul cu mine; ea nu işi pierde timpul, numără zilele, numără anii...şi tot numără, până Dumnezeu va spune: „STOP! Vino, Mihai...ACASĂ!”

Deja e dimineaţă! E dimineţa mea, şi mă gândesc că peste multe ore va fi şi seara mea, apoi, 23 mai! Nuuuu, eu nu pot trece în 23 mai! Toate zilele mele sunt prietene, se adună în 22 mai şi formează o maaare zi, poate, ca ziua de apoi, de aceea mie mi se pare lungă ziua mea, atât de luungă, încât nu mai vreau să trec în 23 mai, poate nici nu voi trece! Dar, fie că în 23 mai, voi spune „BUNĂ DIMINEAŢA” cunoscuţilor mei, fie că voi auzi vocea blândă a Iubitului meu, Dumnezeu, spunându-mi un bun venit ACASĂ, EU TOT BUCUROS VOI FI!

Bucuros? De ce? Roşii, pate de ficat, „şuncă”, brânză...hrană rece, în 22 mai, ultima zi de cursuri de studenţie din „inconfundabila familie I.T.P.”? Bucuros? De ce? De ce nu am făcut şi eu (după cum îmi spunea un „sliujitor” după ce am fost admis la I.T.P.) facultatea de construcţii, pentru a-mi face un viitor şi apoi să vin unde sunt acum? Eu am răspunsul, dar nu vi-l spun, e prea frumos! Bucuros? De ce? Nu ştiu ce mă aşteaptă mâine, nici după 8 iunie...bucuros? De ce?

Am fost deseori în „vale”, unde mi se amintea mereu, prieteneşte: „Lasă, Mihai! Timpul le rezolvă pe toate!” Şi am crezut aceste vorbe, până-ntr-o zi, când mi-am dat seama că aceste vorbe sunt o inexactitate terminologică, asta pentru a evita termenul minciună! Timpul, nu rezolvă absolut NIMIC! Trecerea lui nu face altceva decât să infecteze şi să adâncească rana inimii! Adevărat este însă, că vindecarea unei răni are nevoie de timp...

Bucuros? De ce?

Pentru o hrană rece, pentru o zi de cursuri „dinamice”, pentru că eşti descurajat şi lovit de tine, de alţii, pentru că treci prin „vale”? Bucuros? NU...ar fi un răspuns pripit!

...sunt foarte BUCUROS! De ce?

Pentru că în 22 mai 1985, m-am întâlnit cu viaţa; cu viaţa mea! Şi am crescut...într-un târziu am conştientizat ce înseamnă viaţa! M-am întâlnit cu viaţa; şi viaţa e Hristos! Fără El eram, sunt şi voi fi un ratat al Clujului, de ce nu, al României, o epavă a societăţii...dar...cu El, sunt TOTUL, sunt un prinţ al CERULUI care încă se mai plimbă pe pământ, „care cerşeşte mereu Pâine de la Rege, pentru a da şi altor cerşetori să mănânce”. Sunt bucuros, „căci pentru mine a trăi este Hristos” – ORICE în afară de Hristos = MOARTE! Şi eu trăiesc, şi trăiesc bine!

Să nu mă bucur? Dumnezeu mi-a dat viaţa penrtu a mă bucura din plin de o hrană rece (chiar dacă uneori mănânci mai multe zile pe saptămână), de un curs „dinamic” la facultate, de stresul unei licenţe neterminate, încă; de timpul când trec prin vale şi îmi privesc rănile provocate de mine, de prieteni, de alţii...dar am viaţă, şi mă bucur de ea, am viaţa şi mă bucur de El!

„Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu TOT MĂ VOI BUCURA în Domnul, MĂ VOI BUCURA în Dumnezeul mântuirii mele!

Domnul Dumnezeu este tăria mea!”

De aceea, azi de ziua mea, îmi permit să mă felicit şi să-mi urez tradiţionalul:

LA MULŢI ANI, Mihai! La mulţi ani doar pe pământ…căci veşnicia o vei petrece în cer, şi veşnicia e … veşnică!

Mihai Creţa,

22 mai 2008,

Bucureşti!

Dacă ai ajuns până aici cu lectura, eşti demn/ă de apreciat! 

Comments

Comentariu nou

Cautare