23 Oct 2009 |
|
Pentru unii predica este momentul când “serviciul divin” este terminat. Se poate pleca acasă sau cel puțin la toaletă. Predica este pentru alții ca o injecție. Nu le place, s-ar putea și fără ea dar face bine!
Ați făcut vreodată gargară cu petrol? Se spunea că e bună pentru roșu în gât. Vai, ce greață, ce vomitături. Dar ni se spunea: “las, că-ți face bine”. Cam așa se percepe uneori și predicarea în biserică.
Dar nu asta este atitudinea pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi față de predicare.
Cred că cel mai important loc din toată clădirea bisericii este amvonul. Și nu pentru că lemnul sau marmura din care este făcut este sfânt. Dar este special, pentru că acolo se întâmplă cel mai important și special lucru: predicarea Evangheliei. Sunt trist atunci când aud că din unele biserici a dispărut AMVONUL! Asta spune mai mult decât că a fost o simplă mutare de mobilier.
Muzica este importantă, dar nu se compară! Rugăciunea este importantă, colecta este esențială, Cina Domnului este vitală, dar toate ne pregătesc pentru punctul culminant: Predicarea Scripturilor.
Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. ( 1 Cor.1:21 )
Dumnezeu ne vorbește prin cuvinte! E predicarea Scripturilor maniera prin care Dumnezeu ne grăiește.
Unii vin și spun: ” Ce mi-aș dori să-mi vorbească și mie Dumnezeu”. Când stai în bancă și asculți predica, Dumnezeu îți vorbește!
De aceea mulțumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, l-ați primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci așa cum și este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează și în voi care credeți. ( 1 Tes.2:13 )
Ce mare responsabilitate au predicatorii! Vom fi judecați în funcție de cum am predicat. Locul și poziția noastră în ceruri va fi determinat de cât de credincioși am fost în predicarea Cuvântului. Vă salut pe voi, predicatorii Evangheliei, cu 2 Timotei 4:2 propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. sursa: ambasadorul.wordpress.com
|





.jpg)













