"Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi." (Ap. Pavel -1 Corinteni 14:1)

 

Dacă acceptăm că Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, atunci trebuie să acceptăm că tot ce spune Biblia este insiprat de Dumnezeu şi îşi găseşte loc în măreţul plan pe care îl desfăşoară Dumnezeu prin Biserica Sa. Nu trebuie să ne apropiem de Biblie cu pretenţia că putem înţelege şi explica absolut tot. Însuşi Petru ne spune că în scrierile lui Pavel sunt unele lucruri “greu de înţeles” (2Petru 3:16),  pentru că “nu le putem purta” (Ioan 16:12). Adevarul lui Dumnezeu nu poate fi încorsetat în forme şi definiţii pe care inteligenţa umană le născoceşte, el transcede natura umana şi face de râs înţelepciunea filozofică (1Corinteni 1:20 – 21) tocmai pentru că vine de la Dumnezeu.

 

Biblia – atât Vechiul cât şi Noul Testament – ne spune că Dumnezeu se implica activ in viaţa oamenilor şi mai ales a Bisericii Sale. Dacă noi, care suntem răi, ştim să dăm daruri bune copiilor noştri, atunci trebuie să ne aşteptăm că Cel ce este Bun să dea daruri bune copiilor Lui. Printre darurile pe care Dumnezeu le dă Bisericii Sale este şi darul prorociei, care nu este predicare – cum spun unii prieteni de-ai penticostalilor -  deşi se poate manifesta şi în timpul predicării Cuvântului, ci este o vorbire miraculoasa din partea lui Dumnezeu spre “zidire, sfătuire şi mângâiere” (1Corinteni 14:3). Darul prorociei nu a dispărut din istoria Bisericii, el se va sfârşi atunci când va veni ce este desăvârşit, adică Hristos, la a doua Sa venire (1Ioan 3:2). Iar pentru că acum cunoaştem în parte şi vedem realitatea ca într-o oglindă, în chip întunecos, avem nevoie de toate darurile Duhului şi de toate mijloacele pe care ni le pune Dumnezeu la dispoziţie pentru a creşte spiritual.

Biserica are nevoie de mesaje profetice, nu pentru că Adevarul Scripturii nu ne-ar fi suficient, sau că predicarea nu ne-ar fi deajuns pentru a explica voia lui Dumnezeu, ci pentru că in condiţia noastră de oameni păcătoşi avem nevoie de intervenţii supranaturale prin care să ni se reamintească cine este Dumnezeu. Sunt conştient că dacă Biserica ar fi plină de credinţă şi de dragoste probabil nu am avea nevoie de daruri, dar nu suntem desăvârşiţi şi nu se întrevăd schimbări semnificative în această privinţă. Suntem dependenţi de intervenţiile lui Dumnezeu asupra naturii noastre umane. Nu ne putem raporta la Dumnezeu doar raţional – raţionalismul la care fac apel multi zilele astea a esuat lamentabil -  noi suntem şi fiinţe emoţionale. Noi tânjim dupa simţire, după simţirea lui Dumnezeu. Chiar daca darurile Duhului Sfant iţi ating în primul rând simţurile – impactul emoţional in timpul manifestării darului prorociei, de exemplu, este foarte puternic -  ele nu sunt iraţionale, mai ales cand işi găsesc o baza biblica serioasă şi o aplicare practică puternică. Ni se cere in aceste zile din urmă să nu mai credem ceea ce “am vazut si auzit cu urechile noastre, ceea ce am pipăit cu mâinile noastre.”

 

Darul prorociei – în ciuda impactului devastator pe care l-a avut asupra Bisericii falsii proroci – rămâne unul dintre darurile biblice ce pot determina o comunitate de credincioşi să-şi regândească trăirea cu Dumnezeu. Veţi spune, pe bună dreptate, dar de ce nu o fac doar studiind Biblia? Simplu. Pentru ca trăim în firea pământească şi avem o credinţă slabă. Darul prorociei  este un mijloc prin care Dumnezeu conştientizează oamenii cu privire la Adevar şi îşi zideşte Biserica. În cele din urmă, scopul tuturor darurilor date Bisericii este “zidirea spirituală” a Bisericii.

 

Mesajele profetice autentice ne motivează şi ne reamintesc ceea ce aşa de uşor  uităm câteodată  şi anume că Dumnezeu este implicat în mod activ în viaţa Bisericii Sale şi lucrează prin mijloacele Sale pentru a-şi zidi Biserica.

scris de Laurentiu Balcan